Veste uriașă pentru Chindia Târgoviște! Duelul cu FCSB, din luna decembrie, ar putea fi susținut acasă, pe stadionul ”Eugen Popescu”

Publicitate

Chindia Târgoviște ar putea susține cel puțin un meci la Târgoviște în acest an. Lucrările de reabilitare a stadionului „Eugen Popescu” sunt în toi, iar acestea ar putea fi finalizate până la sfârșitul lunii noiembrie.

Meciul de debut al roș-albaștrilor pe arena modernizată de lângă Turnul Chindiei ar putea fi cel cu FCSB, programat în etapa a 20-a a campionatului, în perioada 9-12 decembrie.

Uriașa veste pentru suporterii Chindiei a fost oferită chiar de primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

„În privința primului meci pe noua arenă, reiterez faptul ca finalul acestei toamne reprezintă un termen realist de finalizare a lucrărilor și facem toate eforturile ca debutul pe stadionul modernizat să se producă cu FCSB, pe 9 decembrie, acesta fiind primul meci de pe teren propriu din luna decembrie. Și da, dincolo de alte comentarii, cred că acum este evident pentru toată lumea că foarte curând echipa noastră va juca la umbra Turnului Chindiei!”, a transmis astăzi, primarul Târgoviște, pe pagina de Facebook.

Pe de altă parte, în această seară, de la ora 18.45, pe stadionul din Mioveni, Chindia Târgoviște va înfrunta pe Steaua București, în Play-off-ul Cupei României.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!