Tragedie noaptea trecută în satul Miulești, comuna Odobești! Un tânăr de 19 ani a fost găsit spânzurat în curtea propriei case. Sinistra descoperire a fost făcută chiar de fratele său, cel care a informat și autoritățile în acest sens.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de la ambulanță, dar din nefericire, s-a constatat decesul. Victima a fost preluată de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Potrivit informațiilor, tânărul nu a lăsat nici un bilet de adio, iar cauza pentru care acesta și-a pus capăt zilelor nu se cunoaște.
Polițiștii ajunși în zona incidentului au deschis dosar penal și au efectuat cercetări pentru a stabili cauzele tragediei.














