Există oameni care, prin simpla lor prezență, devin pagini vii de istorie. La Găești, o astfel de poveste a fost sărbătorită cu emoție și respect, odată cu aniversarea domnului Niculae Pană, care a împlinit impresionanta vârstă de 100 de ani.
Un secol de viață înseamnă credință, muncă, răbdare și puterea de a trece prin vremuri pe care puțini au avut privilegiul să le cunoască. Prin exemplul său, domnul Pană Niculae le amintește tuturor că adevăratele valori sunt demnitatea, familia, respectul și dragostea pentru comunitate.
Cu această ocazie deosebită, primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, i-a fost alături sărbătoritului și i-a transmis un mesaj plin de respect și apreciere.

„Astăzi sărbătorim un găeștean de-al nostru, pe domnul Pană Niculae, care împlinește frumoasa vârstă de 100 de ani. În numele Primăriei Orașului Găești și al tuturor găeștenilor, îi transmit cele mai sincere urări de sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi. În numele Primăriei Orașului Găești și al tuturor găeștenilor, îi transmit cele mai sincere urări de sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi. Le mulțumesc și membrilor familiei pentru primirea deosebit de călduroasă și pentru faptul că ne-au făcut să ne simțim ca între oameni apropiați, într-o zi atât de specială. 100 de ani de viață merită respectul și recunoștința întregului oraș. La mulți ani, domnule Pană Niculae!”, a transmis primarul orașului Găești, la aniversarea sărbătoritului ajuns la centenar.
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, astfel de oameni ne reamintesc că adevărata bogăție a unei comunități este reprezentată de cei care au trăit cu onoare, au muncit cu dăruire și au lăsat în urmă un exemplu demn de urmat.















