Violență extremă într-un liceu din municipiul Brăila! Un elev de 15 ani a fost bătut și atacat cu o macetă de un tânăr, de 16 ani, în toaleta unității de învățământ. Scenele au fost filmate de agresor și ulterior publicate pe rețelele de socializare.
Victima ar fi fost agresata și filmată pentru a fi umilită. Elevul a fost bătut după ce ar fi trimis o cerere de prietenie prietenei agresorului.
După ce mai multe imagini au ajuns în spațiul public, Poliția s-a autosesizat și a anunțat că a deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Scenele violente au avut loc într-una dintre băile Colegiului Economic „Ghica” din Brăila.
,,La data de 12 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Biroul Proximitate au fost sesizați de către reprezentantul unei unități de învățământ din municipiul Brăila, cu privire la faptul că un elev ar fi fost agresat.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificări a rezultat că un elev de 15 ani ar fi fost agresat fizic de un alt elev de 16 ani, elevi în cadrul Colegiului Economic Ion Ghica, în timp ce se aflau în baia unității de învățământ.
Reprezentantul legal al minorului de 15 ani a formulat plângere penală, fiind efectuate în continuare cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Ca urmare a acestui eveniment, la data de 21 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate preventiv-informativă la Colegiul Economic Ion Ghica, în cadrul căreia elevii și cadrele didactice au fost informați cu privire la consecințele legale ale faptelor de violență, modalitățile de prevenire și gestionare a conflictelor, precum și importanța sesizării imediate a oricăror situații care pot afecta siguranța în mediul școlar, fiind totodată promovate comportamentele nonviolente și respectarea normelor de conviețuire socială”, a transmis IPJ Brăila.
După toate cele întâmplate, se pare că victima nu ar fi depus plângere la Poliție, fiindu-i teamă de periculosul individ, care ar fi de fapt un interlop.
Agresorul elevului se afla sub control judiciar după ce în seara de 17 decembrie a fost prezent în mijlocul unei încăierări chiar lângă sediul Poliției, având în mână tot o macetă.
,,La data de 17 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția străzii Ana Aslan cu strada Mihai Eminescu, are loc un conflict între mai multe persoane.
În urma probatoriului administrat, la data de 22 decembrie 2025, polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pe tânărul de 16 ani de la Colegiul Economic Ion Ghica, din Brăila.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugerea, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, față de care a fost dispusă ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a mai precizat IPJ Brăila.
Sursă foto: libertatea.ro














