Clipe de groază, vineri, pentru o familie din localitatea Cetățuia, județul Giurgiu! Un incendiu violent a izbucnit în gospodăria familiei de vârstnici, iar flăcările au transformat în scrum, în doar câteva minute, o mare parte din anexele gospodărești.
Focul a cuprins cu repeziciune o magazie și adăpostul pentru animale, iar pericolul ca flăcările să ajungă la casa de locuit a fost unul iminent.
În mijlocul infernului, 16 porci și peste 20 de bibilici au murit de vii, în ciuda intervenției pompierilor. Au fost distruși, de asemenea, aproximativ 40 de baloți de paie, iar mai multe bunuri depozitate în magazie au fost deteriorate.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.
Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit. Pentru lichidarea incendiului au acționat pompierii Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.

“Un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cetățuia. Flăcările au cuprins o magazie și adăpostul animalelor, existând pericolul să se extindă la casă.
Pompierii au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 250 de mp. Din nefericire, în incendiu au murit mai multe animale și păsări.
De asemenea, au ars circa 40 de baloți de paie și s-au deteriorat mai multe bunuri depozitate în magazie.
Pompierii au reușit să protejeze locuința familiei.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul”, a precizat ISU Giurgiu.
















