Clipe de groază pentru o șoferiță, de 58 de ani, din București, sâmbătă de dimineață, după ce a fost implicată într-un accident violent. Femeia a ajuns cu mașina în pădure după ce a pierdut controlul direcției de deplasare, în timp ce se deplasa pe DN 72A, în fața localității Priseaca.
În urma accidentului, femeia a fost rănită. Aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

“La data de 19 septembrie, în jurul orei 07:45, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Priseaca.
Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 58 de ani, din municipiul București, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72 A, în afara localității Priseaca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD.
“La sosirea echipajelor a fost identificat un autoturism implicat în eveniment și o victimă de sex feminin. Aceasta a fost asistată medical, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.
















