Un fost fotbalist al Chindiei Târgoviște a devenit, în această săptămână, team-manager la FC Pucioasa. Este vorba de Cristian Bălașa, unul dintre cei mai respectați oameni de fotbal din județul Dâmbovița și nu numai. Fostul jucător de referință al „Micului Ajax” va aduce o viziune modernă şi un standard de lucru la nivelul celor mai mari cluburi din țară.
„Cunoscut pentru filosofia sa bazată pe identitate locală și formarea jucătorilor din comunitate, Bălașa vine cu un bagaj solid de experiență și profesionalism. Bun venit, Cristi Bălașa! Împreună continuăm să construim un club puternic, respectat și orientat spre performanță”, este prezentarea făcută de FC Pucioasa noului team-manager.
Născut la Pucioasa, Bălașa și-a început drumul chiar pe terenurile locale, ajungând să debuteze în Divizia A în 1996 pentru Chindia Târgoviște, echipa cu care a reușit promovarea istorică din 1995–1996. De-a lungul carierei a evoluat pentru cluburi importante precum FC Argeș Pitești (peste 160 de meciuri), Farul Constanța, FC Oradea și Concordia Chiajna.
După retragere, Cristi Bălașa s-a remarcat ca antrenor și manager: la AS Doicești, FC Aninoasa, Concordia II Chiajna, Viitorul Constanța, Chindia Târgoviște și, ulterior, în structura de conducere a proiectelor sportive de la Pucioasa și Chiajna.
















