Vești excelente pentru târgovișteni și nu numai! Începând din luna septembrie 2026, fiecare zi de vineri va fi zi de transport public gratuit în municipiul Târgoviște. Anunțul a fost făcut în această dimineață de primarul municipiului, Cristian Daniel Stan.
Practic, în fiecare vineri, călătorii vor putea circula cu autobuzele operatorului public din Târgoviște fără să mai achite biletul, măsura urmând să fie valabilă pentru toate categoriile de beneficiari.
Inițiativa vine într-un moment în care autoritățile locale pun tot mai mult accent pe dezvoltarea și utilizarea transportului public. Gratuitatea din zilele de vineri reprezintă și un stimulent important pentru târgoviștenii care aleg, în mod obișnuit, mașina personală.

O zi pe săptămână fără bilet
Primarul Cristian Daniel Stan a anunțat măsura în această dimineață, subliniind investițiile făcute în sistemul de transport public al municipiului și invitându-i pe târgovișteni să folosească autobuzele.
Edilul a descris transportul public târgoviștean drept un serviciu care funcționează la standarde ridicate și i-a îndemnat pe cei care nu au folosit până acum autobuzele să încerce această alternativă.
„Transportul public târgoviștean, un serviciu la standarde de calitate extraordinare. Și avem o veste bună: Începând din septembrie, în fiecare zi de vineri, din săptămână, avem transport gratuit pentru toate categoriile de beneficiari. Repet, vineri devine o zi în care transportul public pe raza municipiului Târgoviște va fi gratuit”, a transmis primarul Târgoviștei.
Târgoviștenii, încurajați să lase mașina acasă
Dincolo de avantajul financiar pentru călători, măsura are și un obiectiv important pentru mobilitatea urbană: încurajarea folosirii transportului public în detrimentul autoturismului personal.
O zi de transport gratuit pe săptămână poate însemna mai mulți oameni care aleg autobuzul pentru deplasările prin oraș, mai puține mașini în trafic și, implicit, o presiune mai mică asupra infrastructurii rutiere.
„Și dacă nu ați încercat încă să mergeți cu autobuzele târgoviștene, vă invităm să faceți lucrul acesta. Vă invităm să beneficiați de unul dintre cele mai moderne sisteme de transport public din România”, a mai declarat Cristian Daniel Stan.

















