Un incendiu devastator a izbucnit luni după-amiază într-o gospodărie din localitatea Sulița, județul Botoșani! Opt capre au fost surprinse de flăcări și au murit, iar pagubele materiale sunt însemnate.
Incendiul a pornit de la un foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, care a fost lăsat nesupravegheat. În scurt timp, flăcările s-au extins și au cuprins adăpostul pentru animale, aproximativ cinci tone de furaje, o tonă de gunoi, dar și mai mulți arbori aflați în gospodăria învecinată.
Pompierii militari de la Punctul de Lucru Flămânzi și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sulița au intervenit cu două autospeciale de stingere și un buldoexcavator.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență, existând riscul ca flăcările să se extindă la construcțiile celor două gospodării. Din nefericire, cele opt capre nu au mai putut fi salvate.

Pompierii au reușit însă să oprească propagarea focului și să protejeze două case, mai multe anexe gospodărești și o livadă. Intervenția a fost una dificilă și a durat mai bine de două ore, până când incendiul a fost lichidat.
„Alarma a fost dată de un localnic. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Punctul de Lucru Flămânzi și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sulița, cu două autospeciale de stingere și un buldoexcavator.
La sosirea echipajelor, ardeau adăpostul de animale, aproximativ cinci tone de furaje, o tonă de gunoi și mai mulți arbori din gospodăria învecinată. Din nefericire, în incendiu au fost surprinse și cele opt capre. Au fost salvate două case, mai multe anexe gospodărești din cele două proprietăți și o livadă”, a transmis ISU Botoșani.

















