ULtimele dotări sunt livrate la Grădinița nr. 8 „Rază de Soare” din Târgoviște. Condiții excelente la cea mai mare grădiniță din Dâmbovița

Publicitate

La Grădiniţa nr. 8, „Rază de Soare”, cea mai mare gradiniță din județul Dâmbovița, sunt livrate ultimele dotări, iar lucrările de reabilitare și extindere au ajuns în faza de recepție!

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, au ajuns la grădiniță: cele 4 mașini de gătit, un grătar rocă vulcanică dublu cu suport, cuptorul gastronomic profesional, friteusa dublă, hota centrală, vitrinele și dulapurile frigorifice, mașina profesională de spălat vase, mixerul profesional, reprezintă numai câteva dintre dotările specifice de bucătărie care vor asigura condiții excelente de pregătire a hranei!

„Investiția, finanțată din fonduri europene, are o valoare de 12.736.052,70 lei (inclusiv TVA) și a presupus reabilitarea integrală a celor două imobile existente, precum și construirea unei extinderi sub forma unei săli multifuncționale destinate desfășurării activităților de educație fizică, iar ocazional a serbărilor. Totodată, se amenajează un loc de joacă modern, se reface spațiul verde și sunt asigurate toate dotările necesare funcționării unității de învățământ preșcolar!

Rezultatul obținut? Una dintre cele mai moderne unități de învățământ preșcolar din România!”, a declarat astăzi Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!