Un exemplu de ambiție, seriozitate și determinare! Daniela Șerban, una dintre cele două eleve din județul Dâmbovița care au reușit performanța extraordinară de a obține media 10 la examenul de Bacalaureat din această vară, a fost premiată de Primăria comunei Dragodana pentru rezultatul de excepție.
Originară din satul Picior de Munte, Daniela Șerban este absolventă Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, iar succesul său reprezintă o adevărată sursă de inspirație pentru generațiile de elevi care îi urmează.
Eleva a venit la sediul Primăriei Dragodana pentru a-și ridica premiul oferit în semn de apreciere pentru performanța obținută. Primarul comunei, Gheorghe Sandu, a transmis un mesaj de felicitare și încurajare.
„Daniela Șerban, eleva cu media 10 la examenul de Bacalaureat, a venit astăzi să-și ridice premiul! O felicităm încă o dată și așteptăm cât mai mulți elevi ai comunei să-i calce pe urme! Succes în ceea ce ți-ai propus, Daniela!”.
Ceea ce face reușita Danielei și mai impresionantă este faptul că performanța a fost obținută fără meditații, prin muncă susținută, disciplină și pasiune pentru învățătură. Rezultatul său demonstrează că perseverența și dorința de a excela pot duce la cele mai înalte performanțe.
Daniela Șerban este astăzi un model pentru comunitatea din Dragodana și pentru toți elevii care visează la rezultate de top. Povestea ei arată că excelența se construiește prin efort, responsabilitate și încredere în propriile forțe.














