Tren în care se aflau aproape 100 de călători, cuprins de flăcări! Două persoane, printre care și o fetiță de 11 ani, au făcut atac de panică

Publicitate

Călătoria cu trenul „Săgeata albastră” s-a transformat pentru aproape 100 de oameni într-una de coșmar, luni de dimineață. O garnitură de tren care circula pe ruta București – Pitești a luat foc. Mai exact, în gara Golești, județul Argeș, unul dintre vagoane a fost cuprins de flăcări. Până la venirea forțelor de intervenție, toți călătorii s-au autoevacuat din tren.

În urma incendiului, o femeie și o fetiţă de aproximativ 11 ani au suferit un atac de panică, primind îngrijiri medicale la faţa locului. Cele două persoane au refuzat transportul la spital.

Pompierii argeșeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar la faţa locului au fost trimise şi două echipaje SMURD, precum şi o autospecială transport persoane victime multiple şi o autospecială de descarcerare grea.

„În cursul dimineții de 30 iunie 2025, la intrarea în stația Golești, s-a produs o degajare de fum la automotorul Desiro care compunea trenul R-E 9204 Pitești – București Nord.

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente acestor situații, a apelat serviciul de urgență 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare, reușind inițial să lichideze degajarea de fum.

Ulterior, la momentul sosirii echipei de intervenție ISU, degajarea s-a repornit, însă a fost lichidată complet de către pompieri în scurt timp. Precizăm că siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost puse în pericol.

Pasagerii vor fi preluați din stația Golești de un alt tren pentru a-și putea continua călătoria către București. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și le mulțumește pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții CFR Călători în urma incendiului care a cuprins garnitura.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!