Tragedie la etapa de Autocross de la Câmpulung Muscel! Un pilot a murit după ce a fost lovit de o roată desprinsă de la o mașină aflată în concurs. „Comunitatea pierde un om de excepție, un competitor valoros și un prieten adevărat”

Publicitate

Un accident șocant a avut loc, duminică, pe durata etapei de Autocross de la Câmpulung Muscel. Un pilot și-a pierdut viața după ce o roată s-a desprins de la una dintre mașinile participante la concurs și l-a izbit în plin. Acesta se afla în calitate de spectator la competiția de raliu. Imediat după accident, competiția a fost oprită.

Pilotul care a decedat se numește Dan Bodea și avea 50 de ani. Acesta a fost transportat la spital, dar în urma rănilor grave suferite, acesta a fost declarat mort. Totodată, în același accident a mai fost lovit și un alt bărbat, care era tot spectator. Și el a ajuns la spital după ce a fost rănit.

„Pe parcursul competiţiei ,,Rally Cross – Etapa 4 Campionatul Naţional de Rally Cross” care se desfăşoară în comuna Bughea de Sus, două persoane (spectatori) au fost rănite de o roată desprinsă de la un vehicul participant. Ambele persoane au fost transportate la spital de două echipaje medicale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis ISU Argeș.

Polițiștii argeșeni au deschis un dosar penal în urma accidentului de la cursa automobilistică.

„Conducătorul autoturismului aflat în concurs, bărbat de 44 de ani, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.  Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează ca în cauză să fie întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, a transmis IPJ Argeș.

După dispariția pilotului Dan Bodea, Federația Română de Automobilism Sportiv a transmis un mesaj de condoleanțe.

„Rămas bun, Dan Bodea! Cu profund regret, anunțăm că Dan Bodea, în vârstă de 50 de ani, și-a pierdut viața în urma incidentului petrecut în timpul etapei de Autocross de la Câmpulung. Campion la clasa H4 din Autocross în 2017, Dan a fost un pilot pasionat, loial și dedicat până la capăt motorsportului pe care l-a iubit, în ultima perioada ocupându-se de zona tehnică pentru mai mulți competitori. Comunitatea pierde un om de excepție, un competitor valoros și un prieten adevărat”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!