Tragedie în Dâmbovița! Un tânăr angajat al unei societăți de distribuție a energiei electrice a murit electrocutat

Publicitate

Sfârșit crunt pentru tânăr din județul Dâmbovița! Un bărbat în vârstă de 29 de ani, angajat al unei societăți de distribuire a energiei electrice a murit, astăzi, electrocutat. Tânărul efectua lucrări în satul Potlogeni Deal, comuna Petrești.

“Un bărbat a sesizat faptul că un angajat al unei societăți de distribuire a energiei electrice s-ar fi electrocutat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat victima, un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a decedat. Cadavrul  urmează să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, au precizat polițiștii dâmbovițeni.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!