Tânără înjunghiată în scara unui bloc. Atacatorul este căutat de poliție

Foto. Arhivă
Publicitate

Atac sângeros într-o scară de bloc, unde o tânără de 27 de ani a fost înjunghiată de persoane necunoscute. La scurt timp după atac, femeia a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Incidentul s-a produs, sâmbătă, într-o scară de bloc din municipiul Târgu Jiu.

„La data de 10 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul unic 112, cu privire la faptul că o persoană a fost agresată.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că o femeie, de 27 de ani, din comuna Runcu, a fost agresată fizic, de persoane necunoscute, într-o scară de bloc din municipiul Târgu-Jiu, fiindu-i provocate mai multe leziuni cu un obiect tăietor-înțepător.

Tânăra a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării autorului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a transmis IPJ Gorj, potrivit gorjonline.ro. 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!