Performanță extraordinară pentru România și, mai ales, pentru municipiul Târgoviște! Darius Andrei Butuligă a reușit o performanță remarcabilă care îl așază în elita mondială a aritmeticii mentale, devenind campion la Worldwide Mental Arithmetic Competition – WAMAS 2026, competiție desfășurată la Istanbul și considerată una dintre cele mai importante întreceri internaționale din acest domeniu.
În fața celor mai buni concurenți veniți din mai multe țări, elevul Școlii Gimnaziale „Coresi”, în vârstă de 9 ani, a oferit o demonstrație impresionantă de inteligență, concentrare și rapiditate. Darius a rezolvat 240 de șiruri de calcule, fiecare alcătuit din peste șapte termeni, într-un timp extrem de scurt și cu o precizie aproape perfectă, performanță care i-a adus titlul suprem al competiției.

Rezultatul confirmă valoarea unui copil cu un talent excepțional, dar și rodul a nenumărate ore de pregătire, disciplină și perseverență. Victoria sa este una care depășește granițele unei competiții și devine un exemplu pentru o întreagă generație de tineri care demonstrează că excelența se construiește prin muncă și pasiune.
Reușita lui Darius Andrei Butuligă a fost salutată și de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a transmis un mesaj de apreciere:
„Dâmbovițeanul Darius-Andrei Butuligă ne face din nou mândri! A devenit Campion la Worldwide Mental Arithmetic Competition – WAMAS 2026, desfășurată la Istanbul, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate aritmeticii mentale. Felicitări, Darius, pentru această realizare extraordinară! Felicitări și părinților, pentru susținerea, implicarea și încrederea oferite pe tot parcursul acestui frumos drum. Mult succes în competițiile viitoare și cât mai multe victorii!”.
La începutul lunii iunie, elevul târgoviștean a fost premiat a fost premiat în cadru Galei de Excelență a județului Dâmbovița.
Performanța lui Darius Andrei Butuligă demonstrează că în Dâmbovița cresc adevărate valori, iar succesul său este o inspirație pentru toți copiii care își urmează cu pasiune visurile. Titlul mondial cucerit la Istanbul este dovada că talentul, disciplina și ambiția pot transforma un copil pasionat într-un campion al lumii.















