Tânăr de pe Valea Dâmboviței, snopit în bătaie în propria locuință! Trei tineri, reținuți după un atac violent

Publicitate

Scene șocante consumate într-o locuință din comuna Mănești, unde un tânăr de 22 de ani a fost snopit în bătaie chiar în propria casă de trei indivizi. Mai mult decât atât, aceștia ar fi refuzat să părăsească imobilul, deși proprietarul le-a cerut în repetate rânduri să plece.

În urma scandalului, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, din comunele Mănești și Cândești, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Aceștia sunt cercetați într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

În cursul zilei de astăzi, 28 iulie, suspecții urmează să fie prezentați în fața magistraților, care vor decide dacă vor dispune măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele și pentru administrarea întregului probatoriu.

,,La data de 27 iulie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, din comunele Mănești și Cândești, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe și violare de domiciliu.

Cercetările au evidențiat faptul că, în cursul serii de 24 iulie, în jurul orei 23:40, în timp ce s-ar fi aflat la locuința unui tânăr, de 22 de ani, din comuna Mănești, pe fondul unui conflict spontan, cei în cauză l-ar fi agresat fizic pe acesta, provocându-i leziuni traumatice.

Totodată, cei trei tineri ar fi refuzat să părăsească locuința persoanei vătămate, la cerere acesteia”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Publicitate