Tânăr de 28 de ani din Dâmbovița, condamnat la peste un si jumătate de închisoare pentru act sexual cu un minor

Publicitate

Un tânăr de 28 de ani, din Cojasca, a ajuns după gratii. Acesta a fost condamnat la închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor. Pentru fapta comisă acesta va executa o pedeapsă de un 1 și 7 luni de închisoare.

Bărbatul a fost introdus în cadrul Penitenciarului Mărgineni.

,,La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgoviște, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din comuna Cojasca”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Ani grei de închisoare pentru un bărbat din Poiana 

Totodată, polițiștii din cadrul Secției Nr. 13 Poliție Rurală Titu au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Răcari, pe numele unui bărbat, din comuna Poiana.

Acesta este condamnat la executarea unei pedepse de 3 ani, 1 lună și 10 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, profanarea de cadavre sau morminte și furt calificat.

Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Mărgineni.

Publicitate