Un adolescent de 19 ani și-a pus capăt zilelor, duminică de dimineață, împușcându-se cu o armă de vânătoare. Nenorocirea a avut loc în localitatea Lupac, din județul Caraș-Severin. La locuința tânărului ar fi fost găsit un bilet de adio în limba croată.
„În această dimineață, la ora 06:46, am fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la decesul unui tânăr în vârstă de 19 ani din Lupac. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că tânărul de 19 ani, din comuna Lupac, a decedat ca urmare a unei răni pe care și-ar fi provocat-o prin împușcare, cu o armă de vânătoare deținută legal de un membru al familiei. Tânărul a fost găsit în zona haldinei de steril din localitatea Lupac, în jurul orei 06:35, de un unchi al său. La domiciliul tânărului ar fi fost găsit un bilet în limba croată. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Caraș-Severin, potrivit expressdebanat.ro.
Totodată, conform sursei citate mai sus, se pare că tânărul ar fi recurs la gestul extrem din cauza unei decepții în dragoste.














