Sfârșit crunt pe câmp! Un bărbat a murit strivit de tractorul pe care îl conducea. Victima a fost găsită în stop cardio-respirator

Foto: Arhivă
Publicitate

O zi de muncă s-a transformat într-o tragedie în comuna Palanca, satul Cădărești, județul Bacău, pe parcursul zilei de miercuri. Un bărbat și-a pierdut viața după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat, iar acesta a rămas prins sub utilajul agricol.

Când salvatorii au ajuns la fața locului, bărbatul era prins sub tractor și se afla în stop cardio-respirator. Pompierii au reușit să-l extragă dintre fiarele utilajului, în timp ce echipajele medicale au început fără întârziere manevrele de resuscitare.

Minute în șir, medicii au încercat să-i salveze viața. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost declarat la fața locului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, intervenția a fost una complexă, fiind mobilizate atât forțe terestre, cât și un elicopter SMURD pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

„Pompierii militari băcăuani au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență produsă în comuna Palanca, sat Cădărești, unde un tractor s-a răsturnat.

La locul evenimentului au fost mobilizate un echipaj de stingere din cadrul Punctului de Lucru Brusturoasa, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și un elicopter SMURD Mureș.

În urma evenimentului, un bărbat a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.

În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia”, a transmis ISU Bacău.

Publicitate