Clipe de groază pe Valea Dâmboviței, după impactul dintre trei mașini! Un șofer și un pasager, transportați de dimineață la spital

Publicitate

Un accident grav a avut loc, miercuri de dimineață, pe DN 72A, pe raza localității Malu cu Flori! În urma impactului dintre trei mașini, un șofer, de 26 de ani, și un pasager au fost răniți. Cele două victime au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Vinovat pentru producerea accidentului a fost șoferul, de 26 de ani. După ce a pierdut controlul direcției de deplasare al autoturismului, acesta a lovit în plin o mașină condusă de un bărbat, de 42 de ani, din Pucioasa. Apoi, autoturismul tânărului a fost proiectat într-o mașină staționată în afara părții carosabile.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier.

„La data de 5 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72 A, în comuna Malu cu Flori.

Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72 A, în comuna Malu cu Flori, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din orașul Pucioasa.

Ulterior, primul autoturism ar fi fost proiectat într-un autoturism staționat în afara părții carosabile.

În urma impactului, șoferul de 26 de ani și un pasager din același autoturism, în vârstă de 30 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Voinești, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

 

 

Publicitate