Chindia Târgoviște arată tot mai bine în Liga 1, în ultima perioadă. Roș-albaștrii au bifat a doua victorie consecutivă, dar și pe cea de-a treia din actuala stagiune. Cu 12 puncte acumulate, roș-albaștrii s-a depărtat de zona “minată” a clasamentului și au urcat pe locul 11.
Succesul cu Astra Giurgiu a dat “aripi” târgoviștenilor, iar conducerea tehnică a acestora, începe să viseze, gândidu-se la ocuparea unui loc de play-off la finalul sezonului regulat. “Vreau să-mi felicit băieții pentru că asta e echipa pe care mi-o doresc. Știu pentru ce joacă. Știu că dacă terminăm mai repede campionatul au o promisiune din partea mea. Și am mare încredere că vom reuși acest lucru. Mă gândesc foarte mult și am mare încredere că putem să jucăm în play-off. Ca să eviți salvarea de la retrogradare și să fii liniștit trebuie să joci în play-off”, a spus Viorel Moldovan, antrenorul târgoviștenilor, la finalul întâlnirii cu Astra, pentru Telekom Sport.
Sursă foto: AFC Chindia Târgoviște/ Marius Tudor














