Unul dintre copiii de perspectivă care a ales să urmeze cursurile Școlii AGER Moreni este Valentin Olteanu, elev la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale Moreni”. În vârstă de 15 ani, Vali țintește, în perioada imediat următoare, avansarea în grad.
Vali, de ce ai ales Școala de Arte Marțiale Mixte AGER?
Am ales această școală deoarece am fost atras de un astfel de concept, de Arte Marțiale Mixte, și de competiția din acest sport.
Ce îți place cel mai mult aici?
Îmi place foarte mult că învăț foarte multe lucruri care mă ajută în viața de zi cu zi, dar și în competițiile la care iau parte. Există dezvoltare personală după fiecare antrenament.

Care sunt obiectivele tale?
În Școala de Arte Marțiale Mixte AGER îmi doresc să fiu cât mai competitiv și să avansez în grad în perioada următoare. Îmi doresc o dezvoltare și mai mare din punct de vedere sportiv.
Cum este să îmbini școala cu artele marțiale?
De obicei, nu am timp pentru a ieși prea mult cu prietenii sau să fac alte activități. Pe moment mă ocup doar de școală și de arte marțiale în cadrul AGER. Uneori poate fi amăgitor fiindcă am prea multe teme sau trebuie să mă pregătesc pentru antrenamente, pentru ca și rezultatele să fie pe măsură.

Ștefan Arsene, instructorul Școlii AGER Moreni: „Voi continua să mă dezvolt în Artele Marțiale Mixte AGER”
„Școala de Arte Marțiale Mixte AGER este una dintre cele mai complexe, complete și pretențioase școli de arte marțiale mixte din România. Fondatorul ei, Viorel M. Staicu, are o matriță excepțională a gradelor AGER. Nu oricine trece evaluarea, dar și cei care o trec…uitați-vă singuri la ei.
Școala are la bază clase separate de copii 6-12 ani mixt, clase fete, clase de băieți, cu o structură bine pusă la punct. Am ales Școala AGER datorită pretenției pe care Sensei Viorel M. Staicu o are.
Niciodată nu sunt în confort, lucru care simt că mă dezvoltă continuu și asta e ceea ce vreau în viața mea. Așa că voi continua să mă dezvolt în Artele Marțiale Mixte AGER și să transmit cunoștințele mele tuturor celor care au afinitate pentru asta”, ne-a precizat Ștefan Arsene.



























