Reacția acidă a senatorului Constantin Ciprian Iacob, după decizia CEDO privind magistrații: „PSD, PNL, USR, UDMR guvernează de 36 de ani, românii trebuie să plătească datoriile create de ei!”

Publicitate

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins în unanimitate cererile formulate de mai mulți judecători români care contestau eșalonarea și neplata integrală imediată a drepturilor salariale restante obținute prin hotărâri judecătorești.

Decizia a fost pronunțată astăzi, 22 octombrie, și a adus o clarificare majoră într-o dispută financiară de proporții între magistrați și statul român.

CEDO a stabilit că România nu a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin decizia de a eșalona plățile restante pe o perioadă de mai mulți ani. Curtea a recunoscut eforturile statului de a menține un echilibru bugetar corect, în contextul unor constrângeri economice majore.

În urma deciziei venite de la Strasbourg, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o reacție publică de clarificare în care susține că decizia CEDO nu anulează obligația statului român de a plăti aceste sume, iar autoritățile din România rămân obligate să respecte calendarul legal de plată stabilit prin ordonanțele guvernamentale.

Suma totală estimată de plată a statului român este între 1,8 și 3 miliarde de euro acumulate în ultimii ani.

Senatorul AUR Constantin Ciprian Iacob, arată că, deși România a evitat plata unor penalități suplimentare prin decizia favorabilă de la Strasbourg, obligația de bază (fondul restanțelor salariale din justiție) rămâne în picioare și trebuie achitată.

Parlamentarul face referire la legi adoptate înainte de pandemie care ar fi fost redactate defectuos, permițând anumitor categorii profesionale să obținute avantaje financiare majore din partea statului și acuză că întregul blocaj financiar este generat de partidele din arcul guvernamental (PSD și PNL), care – spune senatorul AUR – au generat aceste dezechilibre legislative.

Pe de altă parte, Ciprian Iacob atrage atenția și asupra votului liberalilor pentru guvernul Niculescu, deși știau că vor gira portofoliul de ministru de Interne pentru o persoană condamnată penal.

„Este pentru prima dată când statul român este pus într-o situație ca cea de la CEDO acum. Slavă Domnului că nu o să trebuiască să plătim ca stat și alte penalități, însă baza va rămâne în continuare de plată.

Și nimeni și nimic, până la momentul în care nu se vor achita aceste restanțe, nu va avea o soluție.

Eu cred că ascultăm cu interes cum un invitat de-al dumneavoastră spunea cum legile făcute prost înainte de pandemie au dat posibilitatea unor anumite categorii de persoane să profite de pe urma legilor scoase de legiuitorul român.

Și dacă ne uităm cine le-a făcut, sunt aceleași PSD și PNL care deunăzi au si votat acest guvern și mă întreb: oare cei de la PNL nu s-au gândit înainte de a vota acest guvern că vor trimite în CSAT un condamnat penal?

Dar același condamnat penal, în persoana lui Marian Neacșu, este și ministru de Interne. Vă dați seama cum se simt ofițerii, subofițerii, poate oameni care chiar au lucrat în dosarul acestui cocoțat în vârful Guvernului cu ajutorul voturilor celor de la PNL”, a declarat senatorul AUR.

Publicitate