Scene tensionate la Pucioasa! A încălcat ordinul de protecție și a provocat haos în fața soției. Scandalagiul a fost reținut de polițiști

Foto: Arhivă
Publicitate

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Pucioasa, a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa și s-ar fi apropiat de soția sa la o distanță mai mică decât cea permisă de lege. Mai mult, acesta ar fi provocat un scandal înainte de a părăsi zona.

Scandalagiul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare, de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a măsurilor prevăzute de Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. Pe parcursul zilei de sâmbătă, 4 iulie, bărbatul a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„La data de 03 iulie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, un bărbat, de 49 de ani, din orașul Pucioasa, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Acesta este cercetat într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 47 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Cercetările au reliefat faptul că, la data de 03 iulie a.c., în jurul orei 16:50, bărbatul s-ar fi apropiat la o distanță mai mica de 150 de metri de soția sa, în vârstă de 38 de ani, și ar fi provocat scandal, după care ar fi părăsit zona.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz”, a precizat IPJ Dâmbovița.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!