Saptămână de foc pentru pompierii dâmbovițeni! Au intervenit la stingerea a numai putin de 48 de incendii de vegetație

Publicitate

Ultima săptămână a fost una de foc pentru pompierii dâmbovițeni! Aceștia au intervenit la stingerea a numai puțin de 48 de incendii de vegetație uscată și la alte zece incendii la gospodăriile populației.

De asemenea, potrivit unei informări ISU  Dâmbovița, pompierii  dâmbovițeni au mai fost solicitați la 11 acțiuni pentru asigurare zonă, cinci acțiuni pentru asistență persoane și trei acțiuni la alte situații de urgență.

“În perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2020, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 77 de evenimente: 10 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti etc.), 48 incendii de vegetație, 11 acţiuni pentru asigurare zonă, 5 acţiuni pentru asistenţă persoane şi 3 acţiuni la alte situaţii de urgenţă (o salvare persoană căzută în fântână și două deblocări de ușă). Echipajele SMURD din cadrul ISU ”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit în această perioadă la 261 cazuri medicale.

Subunităţile de intervenţie au desfășurat 5 acțiuni de recunoaștere în teren (pentru identificarea/evaluarea căilor de acces și intervenție) și 5 exerciţii pentru antrenamentul personalului de intervenţie.

Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată, controale de specialitate pe linia prevenirii incendiilor la instituții publice și operatori economici din judeţ. Pe timpul controalelor au fost desfăşurate şi activităţi de instruire şi informare preventivă. De asemenea, a fost acordată asistenţă tehnică de specialiate pe linia prevenirii incendiilor şi avizării-autorizării”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!