Șantier în plină forță la Târgoviște! Creșa din cartierul Sagricom începe să prindă contur

Publicitate

Se lucrează în ritm susținut la construirea creșei din cartierul Sagricom, din municipiul Târgoviște. Investiția, accesată prin Compania Națională de Investiții, se realizează în vecinătatea grădiniței construite în aceeași zonă.

Valoarea obiectivului este de  aproximativ 14.000 000 lei, durata de execuție este de 12 luni, iar construcția va avea regimul de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale după cum urmează: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul de copii și nucleul tehnico-gospodăresc.

„Terenul va fi amenajat cu spații verzi si locuri de joacă, iar clădirea va fi prevăzută cu sisteme alternative de producere a energiei”, a precizat primarul municipiului, Cristian Stan.

Vă reamintim că administrația târgovișteană a atras investiții record în infrastructura educațională.

„Peste 250.000.000 lei reprezintă valoarea investițiilor care vizează școlile târgoviștene, investiții în derulare în acest moment, iar peste 20.000 de copii și tineri care frecventează unitățile noastre de învățământ se bucură de atenția unei întregi comunități”, a declarat primarul municipiului Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!