Destin frânt pentru un motociclist de 19 ani, joi de dimineață, pe o șosea din județul Cluj. Tânărul și-a pierdut viața pe loc într-un accident cumplit, pe fondul unei manevre periculoase de depășire a mașinii.
Nenorocirea s-a produs în momentul în care un bărbat de 42 de ani, aflat la volanul autoturismului ar fi efectuat o manevră de depășire care a dus la coliziunea cu motocicleta condusă de tânăr. Impactul a fost extrem de puternic, iar motociclistul a fost grav rănit.
Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă situația era deosebit de gravă. Tânărul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, în încercarea disperată de a-i salva viața.
„În accident au fost implicate un autoturism și o motocicletă. La sosirea echipajelor de intervenție, motociclistul a fost găsit în stare gravă, aflat în stop cardio-respirator. Salvatorii aplică manevre de resuscitare la fața locului, în încercarea de a-i salva viața”, a precizat ISU Cluj.
La intervenție au participat două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Totodată, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.
„În data de 7 mai, în jurul orei 07:55, a fost înregistrat un accident rutier pe DJ109A, pe strada Valea Chintăului, cu implicarea unui autoturism și a unei motociclete.
Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea o motocicletă în direcția localității Chinteni, în timp ce ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autoturism, ar fi fost acroșat de acesta, în contextul în care conducătorul auto nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare.
În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni, fiind necesară intervenția echipajului medical sosit la fața locului, care a efectuat manevre de resuscitare.
Din nefericire, tânărul a fost declarat decedat la fața locului. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat IPJ Cluj.














