Sâmbătă neagră pe un drum forestier din județul Argeș! Un bărbat de 58 de ani și-a pierdut viața pe loc, după ce răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu cu ATV-ul. Accidentul mortal a avut loc pe raza comunei Vlădești.
În urma accidentului teribil a mai fost rănit și un tânăr, de 24 de ani, care era pasager. Cele două victime sunt din București.
“La data de 29 august, Poliția Municipiului Câmpulung a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment în care a fost implicat un ATV, pe un drum aflat pe fondul forestier din comuna Vlădești.
La locul producerii evenimentului s-au deplasat polițistii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, cercetările fiind preluate, ulterior, de echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.
Din cercetările preliminare, s-a stabilit că în ziua de 29 august, în jurul orei 13:00, un bărbat de 58 de ani din București, în timp ce se deplasa cu un ATV pe un drum forestier din comuna Vlădești, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat pe o pantă laterală și s-a răsturnat în pârâul Bahna.
Împreună cu acesta se afla și un pasager, de 24 de ani, din București”, a precizat IPJ Argeș.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Totodată, pasagerul a fost rănit și transportat la spital pentru investigații.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
















