Transport ilegal de lemne, depistat în Dâmbovița! Șoferul a rămas fără întreaga încărcătură

Publicitate

Transport ilegal de material lemnos, depistat pe o stradă din Fieni. Un bărbat de 60 de ani a fost sancționat drastic, iar întreaga cantitate de lemn a fost confiscată.

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Fieni au oprit vineri, 28 august, pe strada Costești, din orașul Fieni, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din orașul Pucioasa.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta ar fi transportat cu autoutilitara 4,5 metri cubi de material lemnos, fără să dețină documentele specifice de transport prevăzute de legislația în vigoare.

Pentru neregula constatată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Mai mult, oamenii legii au dispus și măsura complementară a confiscării celor 4,5 metri cubi de material lemnos.

Acțiunea polițiștilor se înscrie în demersurile pentru prevenirea și combaterea transporturilor ilegale de material lemnos și pentru respectarea legislației silvice.

 

 

 

 

 

Publicitate