S-a mai stins o stea a teatrului de revistă și de comedie. Actorul Alexandru Arșinel a murit la 83 de ani

Publicitate

În vârstă de 83 de ani, actorul Alexandru Arșinel, care se afla internat din 15 septembrie la Terapie Intensivă – Spitalul Universitar, , a decedat în această seară.

Problemele de sănătate îl mai duseseră o dată, anul acesta, pe Alexandru Arșinel pe patul de spital, în luna august, când a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în secția de Terapie Intensivă.

Potrivit informațiilor furnizate de medicii Spitalului Universitar, Alexandru Arșinel a fost internat pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat.

De asemenea, actorul a mai suferit în anul 2013 un transplant de rinichi, iar în 2017 – o intervenție chirurgicală în urma unui infarct. Cunoscute sunt și afecțiunile pe care le avea la coloană și alte operații la care a fost supus de-a lungul timpului.

Născut la data de 4 iunie 1939, la Dolhasca în juețul Suceava, Alexandru Arșinel și-a câștigat notorietatea în special pentru parteneriatul longeviv de joc avut cu actrița Stela Popescu în diverse scenete sau cuplete TV.

Alexandru Arșinel s-a născut în 4 iunie, 1939, în județul Suceava, localitatea Dolhasca.

Actor de comedie, Arșinel a contribuit la teatrul românesc de revistă, televiziune și film. A fost director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.

Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii, medalii, ordine.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!