Târgoviște: S-au finalizat lucrările la Creșa nr. 8. De luni, o sută de copii revin în condiții excelente

Publicitate

Lucrări finalizate și la Creșa nr. 8 din municipiul Târgoviște, astfel, că de luni, 14 septembrie, încă 100 de copii târgovișteni vor beneficia de condiții excelente!

Prin proiectul amintit s-a realizat extinderea actualului imobil cu un corp nou, parter și etaj, dar și reabilitarea totală a corpului existent.

Totodată, investiția a asigurat și sumele necesare pentru mobilier (pentru dormitoare copii, pentru cabinet medical, pentru bucătărie, vestiare pentru copii), echipamente medicale, echipamente electronice și electrocasnice sau veselă.

Valoarea contractului de execuție lucrări a fost de 2.252.130,93 lei cu TVA, iar sursa de finanțare este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală!

”Amplul program de reabilitare a infrastructurii educaționale din Târgoviște continuă, următoarele obiective finalizate fiind: Creșa nr. 14, inclusiv extinderea, la dată de 01.10.2020; Creșa nr. 13, inclusiv extinderea, la dată de 01.11.2020; proiectul de reabilitare, extindere și dotare a Școlii Mihai Viteazul, cel târziu în săptămâna 5-9 octombrie; Noua bază sportivă de la Colegiul Național Constantin Carabella, la data de 01.10.2020”,  a transmis primarul municipiului, Cristian Stan.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!