Performanță răsplătită prin educație și spiritualitate de Arhiepiscopia Târgoviștei! Peste 40 de elevi meritoși, recompensați cu tabere de vară la Mănăstirea Peștera Ialomiței

Publicitate

Nu doar premiile confirmă valoarea unui tânăr, ci și grija de a-i oferi experiențe care să-i modeleze caracterul. Din această convingere, Arhiepiscopia Târgoviștei a organizat în perioada 20–24 iulie, două tabere de vară la Centrul Cultural Misionar al Mănăstirii Peștera Ialomiței, dedicate celor mai merituoși 42 de tineri ai eparhiei.

A fost o răsplată pentru performanță, dar și o investiție în formarea unei generații care îmbină excelența intelectuală cu valorile credinței și responsabilitatea față de comunitate.

Prima tabără a reunit 17 elevi distinși la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, coordonați de părintele profesor Ciprian Popescu, paroh al Parohiei Pietroșița III și profesor de Religie la Școala Gimnazială din Runcu.

 

Cea de-a doua serie a fost dedicată celor 25 de tineri din grupa de cateheză a Parohiei Gheboieni, câștigătoare a locului I la etapa eparhială a Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, coordonați de părintele paroh Solomon.

În atmosfera unică a Munților Bucegi, participanții au descoperit că educația autentică se construiește prin echilibrul dintre cunoaștere, credință și experiență. Programul taberelor a îmbinat participarea la rugăciune și dialogurile duhovnicești susținute de arhimandritul drd. Calinic Dandu, starețul Mănăstirii Peștera, cu activități recreative și educative desfășurate în mijlocul naturii.

Drumețiile la Peștera Ialomiței, lacul Bolboci, Sfinx și Babele, atelierele de pictură, sesiunile de dezvoltare personală și lucru în echipă, jocurile, concursurile de cultură generală și focul de tabără au creat cadrul ideal pentru consolidarea prieteniilor, dezvoltarea spiritului de echipă și descoperirea frumuseții creației lui Dumnezeu.

Un loc important în program l-au ocupat activitățile dedicate siguranței tinerilor, desfășurate în parteneriat cu structura de prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Serviciul Rutier. Cu ajutorul autolaboratorului de educație rutieră, participanții au învățat cum să se protejeze de fraudele online, să utilizeze responsabil mediul digital și să adopte un comportament preventiv în trafic, demonstrând că educația pentru viață completează firesc formarea spirituală.

La finalul celor două tabere, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a oferit tuturor participanților icoane, obiecte bisericești și volume recent publicate la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, dedicate catehizării tinerilor, ca semn al prețuirii pentru rezultatele lor și al încurajării de a continua drumul performanței.

Prin această inițiativă, Arhiepiscopia Târgoviștei confirmă încă o dată că investiția în educația și formarea spirituală a tinerilor reprezintă una dintre cele mai valoroase investiții în viitorul Bisericii și al societății.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!