O duminică obișnuită s-a transformat într-un coșmar de neimaginat pentru o familie din județul Neamț. Doi frați, în vârstă de doar 12 și 15 ani, și-au pierdut viața după ce au intrat în apele râului Moldova pentru a-și salva surioara de 6 ani, care era în pericol de înec, mesagerulneamt.ro.
Fetița a fost scoasă la timp din apă de un bărbat care sărise după ea, înainte ca echipajele de intervenție să ajungă la fața locului. Micuța a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD, fiind ulterior transportată la spital pentru investigații.
Între timp, pentru cei doi băieți s-a declanșat o amplă operațiune de căutare. Zeci de salvatori, pompieri, scafandri, echipaje SMURD, ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, voluntari și polițiști au intervenit contracronometru pentru a-i găsi.
Scafandrii i-au localizat și i-au adus la mal, unde medicii au început imediat manevrele de resuscitare. Minute în șir, echipajele medicale au luptat pentru a le reporni inimile, însă, în ciuda tuturor eforturilor, cei doi copii nu au mai putut fi salvați. Medicul de pe ambulanța SMURD TIM a fost nevoit să declare decesul fraților, în vârstă de 12 și 15 ani.
Totodată, la locul tragediei, o femeie care a suferit un atac de panică a avut nevoie de îngrijiri medicale din partea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, la intervenție au participat forțe impresionante: echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț, serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Roman și Horia, două ambulanțe ale SAJ și polițiști din cadrul IPJ Neamț.
„Până la sosirea forțelor de intervenție, o fetiță de 6 ani a fost scoasă din apă de o persoană aflată în zonă. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM, ulterior fiind preluată de un echipaj de la SAJ și transportată la spital. Scafandrii i-au localizat pe cei doi copii și i-au adus la mal, unde au fost începute imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenție, cei doi copii nu au răspuns manevrelor de resuscitare”, au transmis reprezentanții ISU Neamț.
Trupurile neînsuflețite ale celor doi frați vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală Târgu Neamț, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.














