Regal muzical la Festivalul ,,Belcanto” de la Târgoviște! Marele trofeu a fost câștigat de ieșeanca Noemi Onucu

Publicitate

În perioada 29 – 31 august a avut loc, la Târgoviște, a patra ediție a Festivalului-Concurs Național de muzică clasică Belcanto.

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, a fost un regal muzical, cu mai multe manifestări ce au avut loc și în stradă, mai aproape de public, dar și cu concursul propriu-zis susținut de cei 10 concurenți, veniți din diferite zone ale țării, în fața unui juriu exigent format din: tenorii Florin Georgescu, Alin Stoica și Ștefan Von Korch, soprana Iulia Isaev și baritonul Lucian Petrean.

Duminică, de la ora 18.00, Festivalul–concurs național de muzică clasică s-a încheiat într-o atmosferă electrizantă, la Cinematograful “Independența”, unde a avut loc Gala laureaților, urmată de un concert extraordinar susținut de Orchestra Simfonică “Muntenia”, dirijor Daniel Jinga.

Concertul a reunit pe scenă, alături de orchestra minunat condusă de maestrul Daniel Jinga, directorul Operei Naționale, voci de prestigiu ale scenei lirice, care au făcut magie, interpretând piese ce au făcut publicul să vibreze.

Sopranele Daria Lupu, Theona Iurcovschi, baritonul Lucian Petrean, tenorii Alin Stoica și Ștefan Von Korch au dat viață ariilor celebre prin performanțele lor vocale, demonstrând, încă o dată, că opera este una dintre cele mai prestigioase forme de artă.

Câștigătorii ediției anului 2025 sunt:

Trofeul Festivalului – Noemi Onucu, 21 ani, Iași;

Premiul I – Dumitrache Alexandra, 22 ani, Pitești;

Premiul II – Georgescu Anthuza, 21 ani, Ploiești;

Premiul III – Sâmbouan Patrick, 18 ani, Bistrița;

Premiu special pentru cel mai tânăr interpret – Tudor Raluca Maria, 15 ani, București.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!