Tragedie pe calea ferată! Un bărbat și-a pierdut viața pe loc după ce a fost spulberat de un tren. Accidentul feroviar mortal a avut loc, joi după-amiază, între localitățile Cistei și Crăciunelu de Jos, județul Alba.
Bărbatul nu a mai apucat să reacţioneze, iar mecanicul garniturii nu a mai putut face nimic ca să evite impactul. Din nefericire, echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul acestuia.
„Polițiștii au fost sesizați joi, 30 aprilie 2026, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost accidentată de un tren. Din primele informații, evenimentul s-a petrecut între localitățile Cistei și Crăciunelu de Jos.
Este vorba despre un bărbat. Din nefericire, acesta a decedat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii identității persoanei și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, a precizat IPJ Alba.
























