Pachetul 2 de măsuri fiscale va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului, la fel ca și la pachetul 1.
În cadrul măsurilor, Executivul condus de premierul Ilie Boljan pregătește o amplă reformă în administrația locală și centrală.
Potrivit presei centrale, este vizată o reducere a posturilor ocupate cu 40.000, iar vicepremierul Tanczos Barna a declarat că tăierile vor afecta inclusiv prefecturile și cabinetele demnitarilor.
Viceprimarii și consilierii locali își vor păstra funcțiile până la finalul mandatului actual.
Demnitarul a declarat la o emisiune TV dacă această cifră „este, într-adevăr o estimare făcută de Ministerul Dezvoltării, cu privire la organizarea administraţiei publice locale”.
Potrivit acestuia, şi prefecturile vor avea obligaţia să reducă cu 20% numărul de posturi ocupate şi în acelaşi timp, trebuie să reducă posturile cabinetele demnitarilor de la centru, adică secretari de stat, miniştri.
Totuși, întrebat dacă în pachetul 2 se ia vreo măsură în privinţa viceprimarilor de comune sub 1.500 de locuitori, Tanczos Barna a declarat: „Nu, am eliminat această propunere, viceprimarul rămâne în funcţie, până la sfârşitul mandatului actual şi până la sfârşitul mandatului actual rămâne şi numărul de consilieri, pentru că este imposibil să schimbi în timpul mandatului (..) dar pentru următorul mandat, peste 3 ani de zile practic, o să avem cu siguranţă şi propunere privind numărul de consilieri care ar urma să fie redus în funcţie de numărul de locuitori din acele comune, oraşe. Şi la fel şi la viceprimari se va lua o decizie finală undeva până la sfârşitul acestui mandat pentru a începe mandatele următoare pe noi scheme de conducere”.
Tanczos Barna a mai spus că s-a creat posibilitatea ca funcţionarii publici să poate să lucreze în organizaţia locală cu normă fracţionată. „Adică să poate să lucreze 4 ore un topograf la o comună şi 4 ore la o altă comună, sau un economist poate să lucreze 4 ore la o comună, 4 ore la o altă comună”, a explicat el.
Potrivit vicepremierului, astfel se reduc costurile pe fiecare unitate organizativ-teritorială şi primarii pot adapta numărul de persoane care lucrează în comună la nevoile reale.














