Recunoaștere la nivel înalt! Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, premiat la jubileul de 150 de ani al Crucii Roșii Române

Publicitate

Un moment de profundă recunoștință și de reafirmare a valorilor umanității a avut loc joi, la Ateneul Român, unde Crucea Roșie Română a celebrat 150 de ani de activitate neîntreruptă. Printre personalitățile distinse ale serii s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, unul dintre artizanii modernizării instituției, omagiat pentru contribuția sa decisivă la consolidarea celei mai importante organizații umanitare din România.

Prezența Înaltpreasfinției Sale a avut o semnificație aparte, având în vedere rolul esențial pe care l-a avut în istoria recentă a Societății Naționale de Cruce Roșie din România. În calitate de vicepreședinte, iar apoi de președinte al SNCRR, Mitropolitul Nifon a coordonat un amplu proces de reformă și modernizare a instituției, inițiind revizuirea statutului organizației și contribuind decisiv la modificarea Legii Crucii Roșii Române, oferindu-i cadrul juridic necesar pentru a-și îndeplini misiunea cu eficiență, responsabilitate și demnitate.

În semn de apreciere pentru această contribuție remarcabilă, Părintele Mitropolit Nifon, alături de ceilalți foști președinți ai Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a primit o diplomă de recunoștință și o medalie aniversară.

În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat legătura profundă dintre misiunea Bisericii și cea a Crucii Roșii. „Atât Biserica, cât și Crucea Roșie împărtășesc aceeași chemare fundamentală: apărarea demnității persoanei umane și alinarea suferinței, fără deosebire de origine sau condiție socială. De aceea, colaborarea dintre aceste instituții importante, repere ale civilizației noastre, reprezintă o expresie firească a iubirii față de semeni”.

Gala aniversară a constituit un prilej de evocare a celor 150 de ani de activitate ai Crucii Roșii Române, fiind omagiate generațiile care au construit și consolidat această instituție de prestigiu. Istoria organizației, realizările și provocările sale au fost prezentate prin mărturii ale voluntarilor, beneficiarilor și partenerilor, completate de momente artistice de înaltă ținută.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența unor importante personalități ale vieții publice românești, între care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și fost președinte al SNCRR, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Mihaela Geoană, fost președinte al SNCRR, Camelia Șucu, actualul președinte al organizației, Adrian Halpert, directorul general al SNCRR, precum și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

La manifestare au participat peste 700 de invitați, între care Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și președinte al filialei Dâmbovița a Crucii Roșii Române, alături de președinți și directori ai filialelor județene, voluntari, angajați, donatori, reprezentanți ai autorităților, ai mediului privat și ai Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Aniversarea celor 150 de ani ai Crucii Roșii Române a reconfirmat importanța solidarității, a voluntariatului și a colaborării dintre instituțiile dedicate binelui comun, iar omagierea Mitropolitului Nifon a evidențiat contribuția sa esențială la consolidarea și modernizarea uneia dintre cele mai respectate organizații umanitare din România.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!