Realizarea spitalului cu secții de recuperare neuromotorie, recuperare balneo-fizico-terapie și îngrijire paliativă în Dărmănești a rămas doar la stadiul de vis! Proiectul a fost blocat

Publicitate

Realizarea unui spital cu secții de recuperare neuromotorie, recuperae balneo-fizico-terapie și îngrijire paliativă în comuna Dărmănești a rămas doar la stadiul de vis la început de 2024! Proiectul care părea a fi unul succes s-a năruit încă de la naștere! Acesta a fost blocat, luni, într-o ședință de Consiliu Local. Potrivit, primarului din Dărmănești, Valentin Mihalache, proiectul a fost stopat de consilierii PSD și USR.

Edilul speră ca în perioada următoare totuși să ducă proiectul la bun sfârșit și este decis să pună din proiectul pe ordinea de zi și în ședința următoare a Consiliului Local.

„Incredibil! În ședința Consiliul Local de luni, consilierii PSD și USR s-au abținut la vot și au blocat proiectul Spitalului de recuperare neuromotorie, recuperare și îngrijire paliativă. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind trecerea clădirii cu destinație inițială școală și a terenului aferent de la ieșirea din localitate din domeniul public în privat, pentru continuarea scoaterii la licitație în vederea realizării spitalului.

Consilierii USR și PSD nu au motivat concret decizia, ci doar au reușit să blocheze proiectul. Așa cum știți, se dorește înființarea unui spital ce are ca secții recuperare neuromotorie, recuperare balneo – fizio – terapie și îngrijire paliativă, avem discuții avansate în acest sens.

Pentru comunitate ar însemna crearea de aproximativ a 100 de locuri de muncă și crearea de aproximativ de 120 de spații de cazare şi îngrijire pentru servicii medicale de spitalizare continuă, într-o clinică cu standarde europene, creşterea venitului în bugetul local prin impozite și taxe, dezvoltarea unui portofoliu de servicii medicale disponibil locuitorilor din comună.

De ce să blocheze un astfel de proiect? Voi pune proiectul pe ordinea de zi și în ședința următoare și solicit consilierilor locali să fie responsabili și să se gândească la binele comunității”, a transmis primarul comunei Dărmănești, Valentin Mihalache.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!