Poliţiştii dâmbovițeni au efectuat, miercuri, percheziții la o unitate medicală din Bucureşti, dar și la domiciliul unui medic chirurg, într-un dosar întocmit pentru ucidere din culpă.
Doctorul, în vârstă de 69 de ani, din Voluntari, este acuzat că a operat, în 2022, o femeie din localitatea dâmbovițeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, potrivit libertatea.ro. Femeia a făcut septicemie, iar ulterior a murit.
,,În această dimineață, 15 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la o unitate medicală din municipiul București și la domiciliu unui bărbat de 69 de ani, din Voluntari, medic chirurg la unitatea medicală, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal.
În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat mai multe documente și un telefon mobil, bunurile fiind necesare pentru administrarea probatoriului în cauză.
De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, bărbatul fiind condus la sediul poliției, pentru audieri.
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenție chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii și, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomirești.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Medicul vizat de ancheta poliţiştilor dâmboviţeni lucrează la Institutul Oncologic din Capitală şi a făcut o intervenţie pentru un cancer în zona abdomenului femeii din Dragomirești.