Răzvan Cherecheș – “Relaxarea regulilor doar pentru cei vaccinați i-ar fi stimulat pe restul să se vaccineze.”

Publicitate

Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică, și-a exprimat opinia referitoare la relaxarea măsurilor, respectiv la renunțarea purtării măștii de protecție în spațiile deschise începând din 15 mai.

Acesta este de părere că s-a decis greșit atunci când s-a decis ca toată lumea să renunțe la mască, fiind mult mai corect ca doar cei vaccinați să aibă această facilitate, pentru a se putea păstra în continuare ritmul alert al vaccinării. Astfel, spune el, cei care încă nu s-au vaccinat se vor grăbi să o facă pentru a se bucura de renunțarea la anumite restricții, scrie Antena3.ro.

De asemenea, acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care spune că liderii actuali iau anumite decizii doar pentru a nu supăra poporul, fără să pună în balanță dacă sunt corecte sau nu.

„Relaxarea actuală este oportună și corectă – problema este că nu se oferă facilități suplimentare persoanelor vaccinate, care să mențină rimtul de vaccinare și să ne protejeze de restricțiile posibile din toamnă datorită valului 4.”, a scris Răzvan Cherecheș într-o postare, potrivit Antena3.ro.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!