Proiect reluat cu amendamente. Dacă trece de Camera Deputaților, terenurile de sport din curțile școlilor pot fi folosite de copii, gratuit, în timpul liber

Publicitate

Terenurile de sport din curțile școlilor pot fi folosite de copii, gratuit, după orele de curs. Este un proiect adoptat de Senat, trimis în dezbatere la Camera Deputaților pentru decizie.

Proiectul vine la aproape un an după ce un proiect asemănător a fost atacat la Curtea Constituțională și respins pe motivul neclarităților privind modalitatea în care se realizează acest drept de a folosi terenurile.

Actualul proiect care a trecut astăzi – pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69 din 9 mai 2000 – reglementează problema accesului la o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi care are avantajul de a se afla în proximitatea zonelor rezidenţiale, se arată în raportul de admitere întocmit de comisia de specialitate şi adoptat de Senat, conform Agerpres.

Inițiatorii – parlamentarii de la USR – spun că acum s-au făcut toate modificările necesare.

Astfel, ”modificarea şi completarea Art.6, alin. (9) din Legea 69/2000 a Educaţiei fizice şi sportului, care în prezent reglementează faptul că unităţile de învăţământ şi cluburile sportive şcolare şi universitare pot pune la dispoziţie propriile baze sportive persoanelor fizice şi juridice, va statua, fără echivoc, dreptul copiilor şi al tinerilor, aşa cum sunt definiţi în lege şi al tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, dar care care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, de a folosi gratuit aceste terenuri, cu respectarea regulamentelor de acces şi a modului de utilizare a curţilor şi terenurilor de sport. Fiecare unitate de învăţământ, în baza hotărârii de consiliu local, va include în actualele regulamente de funcţionare prevederi cu privire la orarul şi modul în care se face accesul în incinta bazelor sportive proprii, precum şi la drepturilor şi obligaţiile utilizatorilor”, precizează iniţiatorii în expunerea de motive.

Un amendament admis prevede că în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi toate unităţile de învăţământ vor introduce în regulamentele actuale de funcţionare prevederi legate de acces şi de modul de utilizare al curţilor şi terenurilor de sport aflate în folosinţa acestora, precum şi orarul de acces, după orele de program, în zilele libere şi în timpul vacanţelor şcolare şi le vor afişa la exterior într-un loc vizibil, precum şi pe pagina de internet, acolo unde este cazul.

Legea merge acum la vot în Camera Deputaților, for decizional.

Dacă va fi promulgată de președinte, din acel moment, în 90 de zile, școlile trebuie să modifice regulamentele pentru a permite accesul copiilor pe terenurile de sport și după ore.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!