Președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, după finalizarea Masterplanului domeniului schiabil Cocora din Bucegi: “Va fi una dintre cele mai căutate pârtii de schi din România”

Publicitate

Prima etapă importantă pentru amenajarea Pârtiei “Cocora” din Bucegii dâmbovițeni a fost realizată! În această săptămână, potrivit autorităților județene, a fost finalizat Masterplanul domeniului schiabil, parte integrantă a Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina.

Dacă se va reuși finalizarea proiectului uriaș din cadrul Stațiunii Peștera – Padina, președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan, crede că Pârtia “Cocora” va deveni una dintre cele mai căutate din România.

“Pârtia Cocora, cu plecare de la 2.162 m altitudine și sosire ceva mai sus de 1.500 m va fi cu siguranță una dintre cele mai căutate pârtii de schi din România!

Ca și comparație, pârtiile din Poiana Brașov pleacă de la 1.690 m (Vf. Cristianu Mare) și se opresc la 1.030 m (cine a schiat acolo știe că sunt numai câteva săptămâni cu zăpadă până jos din cauza altitudinii mici. În rest, se schiază numai pe zona superioară)”, a precizat șeful Camerei de Comerț Dâmbovița.

Vârful Cocora, la altitudinea de 2.162 m, este punctul de plecare a pârtiei, iar zona de bază se află la 1.520 de metri altitudine. Ca lungime, vorbim de aproximativ 2.700 metri de pârtie cu o pantă între 20% și 30%, fapt care o va include în categoria pârtiilor pentru începători, dar și pentru schiorii de nivel intermediar.

Zona schiabilă va avea instalațiile de transport al schiorilor și o porțiune dedicată serviciilor și dotărilor all-seasons.n

De asemenea, zona de bază va avea, la rândul ei, spații pentru servicii și dotări all-seasons, stație inferioară telescaun, puncte de achiziționare de bilete, spații administrative, apreschi, centre de echipament sportiv, școală de schi și posturi de prim ajutor. Tot aici vor fi restaurante, cafenele, ceainării, magazine și puncte de informare turistică.

 

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!