Plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni, iar lista produselor va fi extinsă cu alte nouă

Publicitate

Ministerul Agriculturii vrea să prelungească cu 90 de zile măsura plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, potrivit unui proiect de OUG.

Lista alimentelor deja existent va fi completată cu alte nouă produse, considerate „de sezon” în perioada sărbătorilor la români.

Acestea sunt: carne tocată, usturoi, orez, bulion de roşii, cozonac, margarină, drojdie, smântână şi pere. „Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilităţile în locuinţe şi gospodării cresc şi, ţinând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum creşte, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderenţă achiziţia de alimente, pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, s-a considerat ca fiind necesară extinderea perioadei de aplicare a prevederilor OUG nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare pentru o nouă perioadă de 90 de zile”, anunță Ministerul Agriculturii.

De pe lista inițială a fost scoasă varza murată.

Lista celor 14 produse compensate în prezent cuprinde:

-pâine albă simplă 300 – 500 grame, fără specialități;

-lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime,1l; -brânză telemea de vacă vrac;

-iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr.;

-făină albă de grâu ”000” 1 kg;

-mălai 1 kg;

-ouă găină calibru M 10 buc.;

-ulei de floarea soarelui 1 l;

carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui;

-carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată porc;

-legume proaspete vrac: roșii (tomate), castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia;

-fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă;

-cartofi proaspeți albi vrac;

-zahăr alb tos 1 kg.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!