Comuna Dărmănești se pregătește să devină, timp de patru zile, centrul distracției din județul Dâmbovița. În perioada 24-27 iulie 2026, localitatea va îmbrăca haine de sărbătoare cu prilejul Zilelor Comunei Dărmănești, un eveniment care promite spectacole de excepție, tradiții autentice, preparate culinare pentru toate gusturile și un impresionant foc de artificii.
Manifestările vor avea loc la baza sportivă din comună, iar accesul publicului este gratuit. Organizatorii au pregătit un program variat, destinat tuturor categoriilor de vârstă, astfel încât fiecare participant să se bucure de o experiență memorabilă.

Pe scena evenimentului vor urca artiști îndrăgiți ai muzicii românești, printre care Nico, Jean de la Craiova, Shondy, Maria Pătrășcioiu, Cristina Dan & Yura, Arsenie Țiple, Grupul Mlădițe, Maria Ioana Nistor, Daria Mocanu, Sofia Costache, Seby CHB, Traian Frîncu, Vasi Cărăbuș, Daria Stan, Maria și Ionuț Sterie, care vor transforma serile de sărbătoare într-un adevărat maraton al bunei dispoziții.
Pe lângă concertele live, participanții vor avea parte de grătare, produse tradiționale, momente dedicate folclorului și numeroase surprize pregătite de organizatori, iar fiecare seară se anunță plină de energie și voie bună.
Invitația oficială a fost lansată de primarul comunei Dărmănești, Valentin Mihalache, care îi așteaptă pe toți localnicii și nu numai să ia parte la această sărbătoare.
„Primăria și Consiliul Local al Comunei Dărmănești vă invită pe 24, 25, 26 și 27 iulie 2026, la baza sportivă, la Zilele Comunei Dărmănești. Artificii, grătare și voie bună! Vă așteptăm cu drag!”, este mesajul transmis de edil.















