Paradoxurile birocratice au dat peste cap un proiect de 7 milioane de euro la Spitalul din Găești! Laurențiu Belușică: “Voi conduce primul spital din lume în care 25 de pacienți vor sta internați lângă o noptieră în picioare zi și noapte””

Publicitate

Situație delicată la Spitalul Orășenesc Găești, în această perioadă, din cauza paradoxurilor birocratice românești. Un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 7 milioane de euro, aprobat de toate forumurile, a fost blocat într-o anumită măsură de către o comisie de medici! Astfel, din…pix au fost tăiate mai multe elemente care sunt necesare unității spitalicești!

Un astfel de fapt l-a intrigat la maximum pe managerul spitalului găestean. Într-un comentariu stufos, transmis pe Facebook, Laurentiu Belușică relatează cu lux de amănunte, cum o astfel de comisie a dat totul peste cap, făcându-l să ajungă de la  extaz la agonie.

“Pentru mine este un moment al bilanțului. Motive de bucurie, dar și de tristețe amară.  Asadar … Fac un proiect european pentru spitalul Găesti în valoare de 7 milioane de euro, proiect care generează aproape un metru cub de hârtie tipărită și adună munca de un an a mai multor oameni. Puteam legal zece, dar am zis să mai ajungă și altora. Am sprijin total din partea primăriei orașului Găești, a DSP, Prefectură, Consiliul Județean Dâmbovița, precum și a unei firme de consultanță dedicate.

54 de repere pentru toate secțiile spitalului angajate în lupta anti covid. Urmez toți pasii legali. Adică:

-54 de licitații încheiate nici o achiziție directa;

-54 de contracte semnate cu obligația de livrare în 2 luni a aparaturii.

Încep amenajare spații, avize, muncitori planuri. Idei. Proiect mare pentru un om ca mine și pentru acest spital care nu a văzut de când e construit așa o investiție. Sunt ,,certat” de ministerul Fondurilor Europene care aprobă 100% proiectul cu zero euro contribuție din partea autorităților statului român, că nu am accesat zece milioane de euro ,,avem 720 milioane euro nesolicitați care trebuie rambursați UE”.

Mea culpa. Și…iată cine se pune de a latu’. O comisie din Ministerul Sănătații formată din 5 medici CU ROL CONSULTATIV, se bagă în seama si taie din listă.

Sunt tăiate TOATE PATURILE (dar lasă toate noptierele și instalația de spălat și dezinfectat paturi SIC!).

TERMOMETRELE ȘI SCANERELE DIGITALE (bine că sunt la magazine, urma să închiriem un autobuz și de doua ori pe zi sa-i ducem la Hornbach, sa rugăm paznicul să le masoare temperatura).

TOȚI DEZINFECTANȚII, TOT ECHIPAMENTUL DE PROTECȚIE PENTRU PERSONAL, TOATE APARATELE DE STERILIZAT ȘI CURĂȚAT SALOANELE ȘI SPAȚIILE COVID, UN CĂRUCIOR DE CURĂȚENIE.

Asta în condițiile în care Ministerul Sănătății sau guvernul României NU ARE NICI O OBLIGAȚIE FINANCIARĂ , PROIECTUL ESTE APROBAT DE FORUL EUROPEAN, LICITAȚIILE PRIN SEAP ÎNCHEIATE, CONTRACTELE SEMNATE (cu clauză suspensivă).

Și…bomboana pe colivă, onor comisia taie din pix și…CAMERA HIPERBARĂ. De fapt, cred că este mărul discordiei în acest proiect.

Asta în conditiile în care:
1.spitalul Găești are 3 medici specialiști în medicină hiperbară;
2. ministerul sanătății cere ca spitalele de recuperare post covid să aibă cameră hiperbară;
3.aparatura se adresează unei populații de peste 4 milioane locuitori;
4.accesul la tratament ar fi fost gratuit pentru orice asigurat;
5.nici un membru din comisie nu are competență în medicina hiperbară.

Fără nicio justificare. Fără niciun argument medical, științific sau măcar logic ,, comisia vieții” taie din pix dreptul la asistența medicală de bază și de înaltă performanță.

Un membru al comisiei se pare ca a afirmat ,,nu am eu cameră hbo la București și vrea Belușică la Gaești: ,, Păi fă-ți vere, cine te oprește? Evident am făcut contestație. Am adus argumente cifre, bibliografie, logică.. . Inutil!

La recurs mi se cere să aduc dovada că am ,,CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN TRATAREA BOLII POSTCOVID”. N-am zic, dar dați-mi lista centrelor de excelență similare din țară și fac contracte de colaborare. Aaaaa, zice comisia, nu există niciunul. Adică, la doi ani de pandemie marile centre universitare nu au așa ceva  și îmi cereți mie, la Spitalul Orășenesc Găești. Bravo comisie!
Fac totuși contracte de colaborare cu cele mai mari centre de recuperare din țara. Care sunt încântate.

Rezultatul intervenției mele și al muncii depuse de o mână de oameni pentru ,,Renașterea spitalului Găești” ajunge în sentintă definitivă la următoarele 50 de repere aprobate din 54 de către 5 medici iresponsabili.

Așadar
CAMERA HIPERBARĂ NU. Locuitorii din 9 județe vor merge în privat, nu au acces la tratament de specialitate.

PATURI 115 DIN 140 LICITATE. Așadar, voi conduce primul spital din lume în care 25 de pacienți vor sta internați lângă o noptieră în picioare zi și noapte. Vom intra în cartea recordurilor!

Au diminuat TERMOMETRE ȘI SCANERE TEMPERATURĂ las să fie la magazine mai multe. Și încă niște nimicuri.

Încă mai nutresc speranța că nu a fost răutate, incompetență sau prostie din partea unor colegi ci influența malefică a unei minți bolnave care a dispus în spatele ușilor închise din ura recunoscută față de poporul român aceste tăieri aberante. Subiect de jurnalism profesionist. Eu am obosit să mai lupt cu sistemul. Am ce face. Abia m-am încălzit.

Rămân la vorba poetului:

-Tu ești Mircea? ….

Propun scosterea din schemă a MS și înlocuirea lui cu declarație notarială a șefului de program că a solicitat numai aparatura utilă spitalului. Și doi, cine are încă vlagă să ceară în baza legii 544 componenta comisiei să-i facă de râs în public. Eu mă tem că îmi sunt colegi și poate îi apreciez”, a transmis managerul Spitalului Orășenesc Găești.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!