Cum poți schimba complet o școală, fără bani de la Ministerul Educației sau de la autoritatea locală, doar cu o donație, cu pasiune, implicare și interes?
Școala din Perieți, județul Ialomița, pare, după o vară, desprinsă din filmele occidentale, iar unitatea a devenit virală pe internet și marea atracție a copiilor.
Cum și-a primit școala elevii luni? Cu picturi futuriste și mesaje motivaționale, colorată și pictată 3D, o adevărată inspirație pentru cei 200 de elevi ai ei.
Toată vara s-au făcut lucrări de modernizare și reabilitare, iar rezultatul final este spectaculos, spațiile și designul sunt inspirate din școlile din vestul Europei, iar ambientul este de excepție.
Au fost, de asemenea, achiziționate și materiale didactice noi, pentru ca orele de curs să fie cât mai atractive.
Unitatea a primit ca donație un teren, iar banii au venit din arendarea acestuia. Lucrările realizate depășesc 150.000 de lei.
Un medic din localitate care nu avea moștenitori a lăsat școlii un teren de 20 de hectare. Astfel au existat bani pentru renovare, iar conceptul a fost creat de un arhitect din Slobozia.
















