O copilă de doar 3 ani a sfârșit în mâinile medicilor și sub ochii părinților! S-a înecat într-o groapă cu apă aflată în curtea casei

Publicitate

O fetiță de doar 3 ani a sfârșit, luni seara, în mâinile medicilor și sub ochii părinților! Micuța a murit înecată, după ce a căzut într-o groapă din curtea casei, care se umpluse cu apă de la ploile din ultimele zile. Groapa a fost făcută chiar de tatăl său pentru construcția unui beci.

Nenorocirea a avut loc în localitatea Finișel, din județ Cluj. Fetița a fost resuscitată de medici mai bine de o oră, dar totul s-a dovedit a fi fără sorți de izbândă. Din păcate, micuța nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

După ce părinții au anunțat autoritățile, la fața locului au fost trimise 2 ambulante SMURD, dar si un elicopter SMURD.

Fetița de 3 ani mai avea un frate mai mare, în vârstă de 7 ani, iar pentru a putea avea grija de ei, mama renunțase la locul de muncă. Vecinii spun că părinții aveau foarte mare grijă de ei, dar tragedia s-a întâmplat într-un scurt moment de neatenție, scrie dejeamul.ro. 

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, însă este cercetată doar fapta, nu cineva anume. Au fost anunțați și reprezentanții DGASPC care vor face propria anchetă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!