Rezultatele foarte bune înregistrate de atleta Ana Maria Balache (14 ani) sezonul trecut nu au rămas fără urmări! În acest an, atleta pregătită de Desdemona Banu Ionescu a devenit una dintre componentele lotului național U16 al României, în probele de 100 și 200 metri. La sfârșitul anului trecut, Consiliul Federal al FRA a aprobat listele cu sportivii loturilor naționale pentru anul 2022.
În proba de 100 metri, Ana Maria Balache afișează cel mai bun timp: 12.83. Tot pentru această probă au mai fost selectate Alexia Elena Arion (LPS Pitești) – 12.88, Elisa Maria Linca (Atletic Club Iacris București) –13.18, Sara Alesia Cristea (CS Ceahlăul Piatra Neamț) – 13.20, Tatiana Emanuela Tăușan (LPS Cluj Napoca) -13.20, Maria Lavinia Codrean (CSȘ Viitorul Cluj Napoca) – 13.31 și Adriana Athina Pop (CSȘ 4 București) – 13.31.
Totodată, în proba de 200 metri, atleta clubului dâmbovițean are al doilea timp (26.58), după Melisa Anamaria Niculae (Atletic Club Iacris București) – 26.06. Alte sportive care se regăsesc în lotul național pentru această probă sunt Alexia Elena Arion (LPS Pitești) și Bianca Marta Pintea (CSM Baia Mare) – 27.28.
Principalele rezultate ale Anei Maria Balache în 2021:
-argint 100 m – Campionat Național J3;
-argint 400 m – Campionat Național J3;
-bronz 200 m – Campionat Național J3;
-bronz 60 m indoor – Campionat Național J3.
Totodată, în luna ianuarie din 2022, Ana Maria Balache a ocupat locul 2 în cadrul probei 60 m, destinată juniorilor 3 la Cupa RMA și Campionatul Municipal rezervat seniorilor, tineretului (U23), juniorilor 1 (U20), 2 (18), 3 (U16) și Masters.