Clipe groaznice întâmpinate de o femeie, luni de dimineață, după o ceartă la cuțite! Aceasta a fost răpită de iubit și încuiată în portbagajul. La scurt timp, bărbatul a dat foc autoturismului în care se afla femeia.
Oamenii legii au reușit să salveze femeia care ar fi fost forțată de partenerul său să intre în portbagajul mașinii, căruia ulterior i-a dat foc.
Incidentul s-a consumat astăzi de dimineață, în jurul orei 04.00, pe un câmp din București.
După toate cele întâmplate fost depistat şoferul maşinii, care consumase alcool şi droguri, conform poliţiştilor.
“În această dimineaţă, 6 februarie 2023, în jurul orei 4.40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că, în urma unor divergenţe cu partenerul său, acesta ar fi agresat-o fizic şi ar fi forţat-o să intre în portbagajul unui autoturism, cu care a plecat într-o direcţie necunoscută.
Operatorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale i-a transmis un link de localizare cu ajutorul căruia s-a reuşit monitorizarea traseului parcurs, acesta fiind comunicat tuturor echipajelor de poliţie aflate în serviciu”, au transmis polițistii din Capitală.
Agresorul a fost depistat și imobilizat în zona unei stații peco, din apropiere, de un alt echipaj al Brigăzii Rutiere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, acesta a relevat prezența unei substanțe interzise în organism, au anunțat polițiștii.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, scrie stiripesurse.ro.














